Scrisoare către ministrul Culturii și Identității Naționale

Teatru și politică pe scena europeană
februarie 28, 2018
Tristan Sharps, unul dintre cei mai apreciați creatori de teatru imersiv din lume – la București
februarie 28, 2018

Scrisoare trimisă în 2017 fostului ministru al Culturii și Identității Naționale. N-a avut timp să răspundă, probabil că nu a rămas destulă vreme în funcție. Reiau scrisoarea pentru noul ministru, cunoscut actor și manager de teatru, în speranța că îi va înțelege mai bine argumentele. Și de data aceasta o fac în mod public.

Stimate domnule ministru al Culturii și Identității Naționale,

Vă scriu în speranța că voi găsi în dumneavoastră un spirit deschis și întreprinzător, dornic nu numai de a vorbi despre, ci și de a face ceva concret pentru a recupera memoria culturală a poporului român.

Am vizitat de curând colecția ”Istoria teatrului românesc” strânsă de peste 100 de ani la Iași, unul dintre primele locuri în care această artă s-a putut exprima la noi în țară. Din 2010, când casa în care a copilărit Vasile Alecsandri și în care era amenajat Muzeul Teatrului a fost retrocedată proprietarilor, această colecție nu a mai avut un loc al ei, unde să fie pusă în valoare, să fie restaurată și accesibilă cercetătorilor interesați. Doar o mică parte dintre obiectele care o compun sunt expuse în spațiul de la etajul Muzeului ”Mihai Eminescu” din Copou, în condiții improprii. Când am vizitat-o, în luna iunie a acestui an, căldura era insuportabilă, iar clădirea nu dispune de aer condiționat, riscurile de degradare a obiectelor vechi, în special a costumelor, fiind evidente și pentru necunoscători. În același timp, o altă colecție impresionantă legată de istoria teatrului românesc, aceea deținută de Teatrul Național din București, rămâne neamenajată și inaccesibilă publicului, deși renovarea clădirii s-a terminat în 2015.

În calitate de critic de teatru și curatoare de artele spectacolului, cu o experiență de peste 20 de ani în teatrul românesc și cu contacte internaționale constante, construite în ani, fac inevitabil comparații cu alte culturi, și trebuie să vă spun că acestea nu sunt, din păcate, deloc în favoarea noastră. Nu pentru că nu am fi produs o cultură teatrală la fel de valoroasă, ci pentru că nu suntem capabili să ne îngrijim de propriul trecut și să-l revalorizăm pentru generațiile actuale. Mai mult, colecțiile amintite mai sus sunt o dovadă că problema este a noastră, a generațiilor recente, fiindcă înaintașii s-au îngrijit la vremea lor să păstreze elemente esențiale legate de istoria teatrului – de la obiecte, afișe, caiete program, costume, fotografii, și până la înregistrări ale spectacolelor mai recente, încă existente în arhiva TVR (și ea într-o stare foarte proastă). Cu siguranță că mai există și alte asemenea colecții în afara celor menționate mai sus, colecții private care nu așteaptă decât un gest de asumare din partea statului ca să fie făcute publice. Știu sigur că măcar Colecția Radu Beligan era în căutarea unei case după dispariția marelui actor, născut – ce întâmplare! – chiar în 1918, anul Marii Uniri.

Veți fi cu siguranță de acord, stimate domnule ministru, că toate acestea sunt un inestimabil material de studiu, de dezbatere, de recontextualizare, o șansă pentru producerea de noi obiecte culturale: reconstituiri de spectacole în contextul social al epocii, filme documentare, expoziții multimedia, etc. Revizitarea trecutului este o obișnuință în alte culturi, o formă de consum cultural deopotrivă consistentă și cu valoare de divertisment, nu un prilej de festivisme. Nu prin statui și monumente este revizitat acest trecut în lumea contemporană, ci prin interacțiune directă, implicată și interesantă, cu scopul de a atrage și noile generații, altfel care mai este miza? Știm cu toții că tinerii trec indiferenți pe lângă statui și că e dreptul lor să o facă. Nu ei sunt vinovați dacă nu le pasă de trecut, noi suntem responsabili pentru că nu știm cum să le vorbim despre el.

Vă scriu, domnule ministru, pentru că ar fi păcat să ratăm ocazia de a da realmente atenție trecutului nostru anul viitor, când România împlinește 100 de ani de existență! Teatrul a însoțit în tot acest timp edificarea spiritului național, iar pe parcursul epocii comuniste a rămas o formă de rezistență și de constantă îmbogățire culturală, așadar impactul lui merită analizat din perspectivă contemporană. Toate acestea se pot întâmpla dacă cele două colecții despre care v-am vorbit vor fi reunite într-un Institut al Teatrului Românesc, cu menirea de a revizita cu mijloace moderne, pentru publicul contemporan, în special cel tânăr, arhivele teatrale existente. Toate țările din fostul bloc comunist au asemenea Institute care funcționează de ani buni: Institutul Teatral ”Zbigniew Raszewski” și Cricoteka-Centrul pentru Documentarea artei lui Tadeusz Kantor în Polonia, Institutul de Teatru din Slovenia, Institutul de Teatru din Republica Slovacă, Centrul Meyerhold din Moscova, Institutul și Muzeul de Teatru Maghiar din Budapesta.

Este inexplicabil de ce rămânem constant în urmă când e vorba despre cele mai firești inițiative, în acest caz ținând chiar de nucleul esențial al prezervării propriului trecut. Vă asigur, stimate domnule ministru, că această muncă de recuperare poate fi făcută cu ajutorul colegilor mei din Asociația Internațională a Criticilor de Teatru România, care au expertiza necesară pentru recuperarea unui segment semnificativ de istorie, prin prisma teatrului și a oamenilor săi.

Cunoașteți, cu siguranta, seria de volume editate de Fundatia culturala „Camil Petrescu” și coordonată de doamna Florica Ichim, voume menite sa restituite o parte din memoria teatrului romanesc. Eu însămi am condus deja proiecte interdisciplinare având același scop: Comedia Remix – proiect de repunere în valoare a arhivei Teatrului de Comedie (2014-2015), Arhiva Remix – revitalizarea arhivelor teatrale (2015), Harta senzorială a Bucureștiului – proiect de arhivare a memoriei orașului București (2016-2017).

Există, așadar, expertiza necesară, avem mijloacele tehnice și imaginația creativă, nu ne rămâne decât să ne mobilizăm la un nivel superior celui care ne-a fost accesibil până acum, iar aici numai intervenția statului, printr-o finanțare adecvată, poate face diferența.

Fără fraze sforăitoare, înființarea unui asemenea Institut al Teatrului Românesc ar fi un gest curajos, hotărâtor, care ar semnala că actualul Minister al Culturii condus de dvs. este cu adevărat dispus să facă ceva concret pentru prezervarea Identității Naționale, arătând că merită să poarte acest nume.

Cu respect,

Cristina Modreanu

critic de teatru & curatoare de artele spectacolului

foto: costum din Colecția muzeală ”Istoria teatrului românesc” din Iași

Pentru a va oferi o experienta de navigare mai buna acest site foloseste cookies.

Daca esti de acord cu acestea, inchide aceasta notificare sau afla mai multe despre setarile cookies aici | OK, inchide