Întâlnirile Internaționale de la Cluj: O lămurire informală între primul foc și stingerea țigării

Gianina Cărbunariu, noua directoare a TT Piatra-Neamț: ”Sunt un „produs” al experiențelor teatrale relevante de pe scena Teatrului Tineretului”
octombrie 1, 2018

Mihai Măniuțiu în dialog cu Oana Cristea-Grigorescu

Despre felul în care tema Viziunilor e reflectată de spectacolele IIC am vorbit cu regizorul Mihai Măniuțiu, directorul Teatrului Național Cluj. Discuția noastră s-a consumat între scăpărarea brichetei și ultimul fum tras din țigară, în pauza dintre două runde de dezbateri teoretice. Un dialog suplu, fără intelectualisme scorțoase, viu, la fel ca atmosfera Întâlnirilor și a sejurului teatral la Cluj.

Foto Adi Bulboacă

Mihai Măniuțiu: Sunt viziuni asupra spiritualității românești și ale spiritului românesc. Am dorit să centrez pe noi, pe România, pe autorul român, pe gânditorul, pe omul de teatru, pe romancierul român. Și asta nu în mod aniversar, ci pentru că realmente cred că nu trăim un moment prost sub acest raport, doar că, încă o dată, ne aflăm într-un straniu con de umbră care ne face să nu fim sub lumina reflectoarelor cum sunt autori și creatori din alte spații. Probabil că e vina noastră și ne vom întreba continuu de ce ni se întâmplă ciclic acest lucru. Cel puțin din punctul de vedere al teatrului, pot spune că, realmente, am avut un moment de glorie europeană internațională în deceniul 1990-2000. Evident că, în acel moment, de noi erau legate foarte multe speranțe politice ale Europei și ale lumii. E și vina noastră că ne aflăm acum într-un con de umbră: e clar că nu mai dăm aceeași senzație, că nu mai suntem o speranță a Europei. Eu am propus tema Viziunilor tocmai pentru a dovedi că avem un enorm potențial creator, că prin el avem posibilitatea să ieșim din acest con de umbră. E timpul să încercăm încă o dată.
Oana Cristea Grigorescu: În selecția spectacolelor și mai ales a autorilor (Mateiu Caragiale, Budai-Deleanu, Lucian Blaga, Matei Vișniec, Morzek etc.) citim un raport polemic al regizorilor cu istoria. Spectacolele par să arate și să decupeze tarele noastre, neschimbate în ultima sută de ani: balcanismul românesc și manierele orientale de comportament politic, anchilozarea societății relații de tip feudal cultivate de Biserică și de clasa politică, sterilitatea sacrificiului personal, imposibilitatea zidirilor care să dureze un viitor neconfiscat de clasa politică. Citim un dat al nostru ca popor, ca structură etico-filosofică în aceste opțiuni?
MM: Nu. Acestea sunt opțiunile de moment ale Teatrului Național Cluj; nu mă simt în momentul acesta nici Blaga, nici Noica, nici Mihail Șora… Dar când spui spirit creator spui spirit critic. Un spirit care nu e critic nu e creator, e o relație implicită. Numai cei care au o viziune directă, crudă asupra propriei spiritualități – poate fi ea și exaltată, dar trebuie să rămână crudă și fără îmbălsămări -, au o creativitate autentică.
OCG: Dar e de remarcat felul în care tinerii regizori apelează la aceste texte și citesc în ele realitățile societății de azi…Ce risc v-ați asumat invitând regizori tineri pentru a adapta scenic și a monta marile texte ale literaturii române clasice, Blaga, Mateiu Caragiale?
MM: Numai asumându-ți riscuri vei cuceri publicul și acesta e unul din obiectivele mele ca director al TNC. Deocamdată îmi iese.
OCG: Ce justifică speranța, optimismul pe care IIC 2018 vor să ni-l transmită în atmosfera românească de azi în care tinerii par să-și fi pierdut încrederea într-o viziune optimistă a viitorului?
MM: NU știu să răspund altfel decât că optimismul vine din faptul că suntem vii și că mâine e o altă zi.
Optimismul temperat e epitetul IIC, consolidat de-a lungul celor opt ediții și prin dezbaterile teoretice la care au participat personalități culturale de anvergură națională și internațională. Justificată de interesul Naționalului pentru adaptarea marilor romane ale literaturii române, lista invitaților de acum adună numeroși scriitori, acompaniați de istorici și critici literari, antropologi, universitari. Mircea Cărtărescu și profesorul Ion Pop au comentat în oglindă două epopei satirico-comice: Levantul (montat în 1999 la Theatrum Mundi în viziunea Cătălinei Buzoianu) și Țiganiada lui Ion Budai-Deleanu în relectura regizorului Alexandru Dabija. Ana Blandiana, Adriana Bittel, Ioana Pârvulescu și Radu Paraschivescu comentează drumul povestirilor lor spre scenă în spectacolul lui Tudor Lucanu Povești de iubire la prima vedere. Mitul Meșterului Manole din lectura monumentală a regizorului Andrei Măjeri e interpretat de profesorul Sorin Alexandrescu. Craii de curte veche i-au așezat la aceeași masă pe antropologul Andrei Oișteanu, pe universitarul Ioan Pop-Curșeu și pe regizorul Răzvan Mureșan pentru a dezbate ”Teatrul, literatura, sexualitatea și narcoticele”. Iar Matei Vișniec și Ion Caramitru au analizat Teatrul românesc în Anul centenar. Dana Rufolo, directoarea executivă a Institutului Teatral European de Cercetare (TRIE) Luxembourg, invitata profesoarei Anca Măniuțiu a oferit o imagine contextualizată a teatrului și regiei românești din perspectivă internațională. În cercuri concentrice, dezbaterile din programul IIC au fixat reperele teoretice ale raportului cu istoria noastră centenară, filtrată de spectacolele selectate în program.

Pentru a va oferi o experienta de navigare mai buna acest site foloseste cookies.

Daca esti de acord cu acestea, inchide aceasta notificare sau afla mai multe despre setarile cookies aici | OK, inchide