”Cred, ca și Liviu Ciulei, în frumusețe pe scenă”

Coregraful Manuel Pelmuș: „Pentru a dezvolta alternative este nevoie nu de subzistență, ci de condiții decente”
februarie 28, 2018
Andrei Serban: „In Romania, nivelul de Alzheimer in cultura e in crestere”
februarie 28, 2018

Interviu cu regizoarea americana Karin Coonrod realizat de Cristina Modreanu

– Deși legăturile tale cu scena românească sunt mai multe, aș vrea să începem cu întâlnirea ta cu Liviu Ciulei, pentru că recenta lui dispariție e încă vie în amintirea cititorilor noștri. Ai studiat cu el, care a fost prima ta impresie despre Liviu Ciulei atunci când l-a întâlnit?

– Ciulei a avut o imensă influență asupra mea. L-am întâlnit ca studentă la Columbia University, unde urmam un program de masterclass de trei ani, iar el era profesorul nostru în al doilea an și cred că am fost foarte norocoși că l-am avut acolo. Nu știam atunci cine este, eu eram foarte la început, aveam doar impresii puternice, impulsuri și idei foarte sigure cum au tinerii, dar nu-i știam pe marii oameni de teatru. Știu însă că eram foarte flămândă, vroiam să învăț cât mai multe. Când a intrat prima dată în clasă am simțit că sunt acasă. Mama era italiancă, Anna Maria Giacomelli, iar el suna ca acasă, ca familia mea îndepărtată. Era pasionat, strălucit de inteligent, ochii lui erau mereu alerți, plini de amintiri, de idei. Îmi amintesc că obișnuiam să mă uit la ochii lui, era atâta viață în ei! Ne-a arătat atunci multe dintre producțiile lui, a vorbit în detaliu cu noi despre ele, am avut câteva proiecte de făcut, iar eu am lucrat la Păsările după Aristofan. El a venit să vadă spectacolul, mi-a spus că se citește poezia în el și m-a întrebat dacă vreau să-i fiu asistentă și mi-a dat de ales între două teatre unde urma să monteze, dar spunându-mi că Teatrul Guthrie e cel mai bun. Urma să monteze Bacantele la Guthrie și Coriolanus la Princeton. Am urmat sfatul lui și am mers la Teatrul Guthrie unde am lucrat timp de 9 săptămâni împreună la spectacolul cu Bacantele. Atunci a început adevărata prietenie dintre noi, fiindcă am petrecut toate zilele lucrând, iar serile împreună cu el și cu Helga, soția lui. Luam masa împreună, discutam..mai am și acum un carnet plin de note din ce spunea la repetiții, vroiam doar să fiu în aceeași cameră cu el când lucra. L-am ajutat cu audițiile, a vrut apoi ca eu să lucrez cu corul, era o companie minunată, am rămas cu mulți prieteni de atunci. Ciulei era foarte poetic în ceea ce făcea pe scenă, îmi plăcea asta foarte mult, singurele tensiuni dintre noi apăreau atunci când eu aș fi vrut să fie puțin mai sălbatic, să ducă ideile mai departe. El crea și decorul, făcea asta pentru multe spectacole, îi plăcea enorm partea aceea a construirii unui nou univers, era munca lui preferată la spectacol. De fapt, acum îmi dau seama că ultima mea fotografie cu el este făcută în București, iar Liviu stă lângă macheta ultimei lui creații arhitectonice, pe care a făcut-o pur și simplu de plăcere. E o clădire foarte frumoasă, așa că am vrut să-i fac o poză cu ea. El spunea ”am vrut să o fac, dar nu va fi construită niciodată!”

Citeste interviul integral in Scena.ro nr. 16- decembrie/ianuarie 2011/2012

foto: Ching Gonzalez

Pentru a va oferi o experienta de navigare mai buna acest site foloseste cookies.

Daca esti de acord cu acestea, inchide aceasta notificare sau afla mai multe despre setarile cookies aici | OK, inchide