Echipa

Cristina Modreanu

redactor-sef, co-fondator Scena.ro


Critic de teatru și curatoare de artele spectacolului, Cristina Modreanu are un doctorat în Teatru de la Universitatea Națională de Teatru și Film București și este autoarea mai multor volume despre teatrul românesc și a numeroase articole în reviste culturale și academice din România și din străinătate. Modreanu este co-fondatoare a revistei și redactoarea-șefă a Scena.ro din 2008.

Din 2011 este președinta Asociației Române pentru Promovarea Artelor Spectacolului (ARPAS), care editează revista Scena.ro.

www.cristinamodreanu.com

Ciprian Marinescu

co-fondator Scena.ro


Ciprian Marinescu este jurnalist, manager cultural și traducător de piese de teatru din germană în română și viceversa. În ultimii 15 ani a inițiat și desfășurat o serie de colaborări și festivaluri în domeniul teatrului și dansului contemporan din România și Germania. A lucrat la Teatrul Național Timișoara, în cadrul companiei de dans contemporan fabrik din Potsdam, la Institutul Cultural Român din Berlin și la teatrul HAU Hebbel am Ufer din Berlin. La HAU a coordonat programul de rezidență Houseclub pentru artiști care lucrează împreună cu copii și tineri de la Școala Hector Peterson din Kreuzberg și a coordonat proiecte cu școli din cinci cartiere din Berlin.


Ioana Gonțea

coordonator distribuție


Ioana Gonțea a absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării și este masterandă a CESI-Centrul de excelență în Studiul Imaginii din cadrul Facultății de Litere a Universității București. Lucrează cu echipa ARPAS la proiectele revista de artele spectacolului Scena.ro, Harta senzorială a Bucureștiului și Platforma Internațională de Teatru București.

Antal Szilard

grafică și tehnoredactare


Szilard Antal a conceput grafica revistei Scena.ro inca de la numarul pilot, aparut in noiembrie 2008. El a continuat sa reimagineze felul in care arata revista, de-a lungul celor zece ani de existenta a acesteia avand loc mai multe refresh-uri ale imaginii acesteia. Szilard Antal este grafician.

Ilinca Urmuzache


Ilinca Urmuzache a terminat Facultatea de Litere, specializarea Studii Europene cu o lucrare despre teatrul antic. A continuat studiile la masterul de Societate, Multimedia și Spectacol din cadrul CESI. Lucrează cu echipa ARPAS la revista de artele spectacolului Scena.ro și la Platforma Internațională de Teatru București.

Alexandra Pascu


A terminat Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, specializarea Germană-Suedeză, iar mai apoi a absolvit programul de masterat „Societate, Multimedia, Spectacol” din cadrul CESI (Centrul de Excelență în Studiul Imaginii) cu o lucrare despre spațiile teatrale alternative din București. Din primul an de studiu la CESI a luat parte la proiecte culturale din cadrul și din afara masteratului și a scris cronici de teatru.

Colaboratori

Marian Popescu


Marian Popescu este profesor al Universității din București, autor a șapte cărți despre domeniul teatrului și culturii, expert independent în artele spectacolului, politici culturale, literatură, traducător din dramaturgia de limbă engleză, co-fondator al UNITER și primul său vicepreședinte executiv pentru care a inițiat prima editură teatrală după 1989, UNITEXT, și concursul de dramaturgie “Piesa anului”, în al cărui juriu este în acest an. În prezent lucrează la o cercetare despre Voce în spațiul public.

www.marianpopescu.arts.ro

Mirella Patureau


Cercetător asociat, Thalim/Arias, CNRS, Centre National de la Recherche Scientifique - Centrul Național de Cercetare Științifică) din Paris, programul transferuri culturale/teatru documentar.
Are un doctorat in studii teatrale la Paris III, Sorbonne nouvelle, 1985 cu teza: "Intelectualii și Puterea. Istoria unei confruntări în teatrul român contemporan."

Traduce în franceză piese din tînăra dramaturgie românească (Gianina Cărbunariu, Alina Nelega, Saviana Stănescu, Nicoleta Esinencu, Maria Manolescu, David Schwartz, Eugen Jebeleanu) și publică articole de specialitate în mai multe periodice din Franța, România și străinatate. Colaborează cu Scena.ro din 2012.


Saviana Stănescu


Saviana Stănescu este dramaturg româno-american, profesoară și ARTivistă care locuiește la New York și Ithaca. Printre piesele ei se numără Aliens with extraordinary skills, Ants, Lenin’s Shoe, Useless, For a Barbarian Woman, Toys, Bechnya, Hurt (Best American Short Plays 2012), Waxing West (2007 NY Innovative Theatre Award). Saviana are un masterat în Studii Performative și unul în scriere dramatică de la New York University și un doctorat de la UNATC București. În prezent este profesor asociat de scriere dramatică și teatru contemporan la Ithaca College.

www.saviana.com

Florentina Bratfanof


Din 2011 Florentina Bratfanof are o rubrică permanentă în revista Scena.ro denumită Casting Toolkit în care scrie despre procesul de casting pentru teatru și film. Florentina Bratfanof lucrează exclusiv ca director de casting pentru proiecte de teatru și de film. A lucrat la filmele Touch Me Not (conceput și regizat de Adina Pintilie, Ursul de Aur la Berlinale 2018), Afacerea Est (scris și regizat de Igor Cobileanski), Un om la locul lui (scris și regizat de Hadrian Marcu) și pentru numeroase scurtmetraje.

www.florentinabratfanof.com
http://www.imdb.com/name/nm7597067/

Mihaela Michailov


Visky András


András Visky (1957) dramaturg, conferenţiar universitar la Facultatea de Teatru şi Film a UBB Cluj, şi profesor invitat al Universităţii Károli Gáspár din Budapesta. Din 1990 lucrează ca dramaturg rezident al Teatrului Maghiar din Cluj. În 2016 a fost ales membru al Academiei de Litere şi Artă afiliată Academiei de Ştiinţă din Budapesta. Piesele lui au fost montate la teatre importante din ţară şi străinătate (La MaMa New York, Spooky Action Theatre Washington DC, Theatre Y Chicago, [Foreign Affairs] Londra, Thália Színház Budapesta, Teatr Nowy Poznan, Csokonai Színház Debrecen, Teatrul Maghiar de Stat Cluj, Teatrul Naţional Cluj, Teatrul Tamási Áron Sfântu Gheorghe, Teatrul De Nord Satu Mare etc.). A publicat mai multe cărţi de critică teatrală şi teatrologie. În 2017 a apărut la Editura Intellect (Bristol-Chicago) o carte dedicată dramaturgiei sale, editată de Jozefina Komporaly, având titlul: András Visky’s Barrack Dramaturgy. Memories of the Body.

Irina Wolf


Irina Wolf este jurnalist independent. Trăiește și lucrează la Viena. Este editoare a platformei austriece online Aurora-Magazin, colaboratoare a revistei italiene Hystrio. A inițiat publicarea primelor scrieri în limba germană despre scena teatrală românească de la căderea Cortinei de Fier, fiind unica editoare a antologiei „Jocuri de putere. Piese noi din România“ (editura Theater der Zeit, Berlin 2015) și co-editoare a volumului „Teatrul românesc după 1989. Relațiile sale cu țările de expresie de limbă germană“ (editura Frank & Timme, Berlin 2011). În 2017 a co-ordonat dosarul special consacrat teatrului românesc „La nuova scena romena” publicat în Hystrio.

Oltita Cintec


Oltița Cîntec este critic de teatru, doctor în Teatrologie, curator pentru mai multe festivaluri de artele spectacolului din România, consultant de specialitate, coordonator de proiecte teatrale. Autoare a mai multe volume de critică, teorie și istorie a teatrului și spectacolului contemporan, multe dintre ele premiate și co-autor la mai multe volume colective editate în România și în străinătate. Articolele și studiile sale au apărut în importante reviste academice, de teatru şi cultură din ţară şi străinătate precum Critical Stages, Colloquium Politicum, Euresis, Philologica Jassyensia, Colocvii teatrale, DramArt, Suplimentul de Cultură, Observator cultural, Timpul, Scena, Scena.ro, Teatrul Azi, Adevărul literar şi artistic,Convorbiri literare, Rampa, Dacia literară, Cronica, Ateneu etc. A susţinut prelegeri și lucrări despre teatrul românesc în ţară şi străinătate A fost nominalizată de două ori la Premiul UNITER pentru Critică Teatrală (2007, 2012). Este președinta Asociației Internaționale a Criticilor de Teatru-România (AICT.RO).

Pentru a va oferi o experienta de navigare mai buna acest site foloseste cookies.

Daca esti de acord cu acestea, inchide aceasta notificare sau afla mai multe despre setarile cookies aici | OK, inchide