Povești, cântece și filme cu „Fata din Curcubeu”

Despre ideea de libertate din punctul de vedere feminin
august 30, 2018
Selfie cu Romeo și Julieta la TNB
octombrie 1, 2018

În spațiul mic de la Green Hours, rolurile foarte bine jucate reușesc să teleporteze spectatorul în altă lume, fără granițe, fără pereți care să îl sufoce. Când personajul nu iese prea reușit, spațiul își pierde farmecul intimității și misterul pe care l-ar putea crea, iar dezavantajele ies la suprafață imediat. Ilona Brezoianu însă reușește când o interpetează pe fata din Curcubeu, să facă o punte către o lume mare. Să aducă pe rând cinematograful Curcubeu, filmele din cinematograf, disprețul față de clienții ei, ai unei „femei de moravuri ușoare” și toată copilăria ei chiar acolo, pe scena puțin încăpătoare, să le facă pe toate apoi să dea târcoale spectatorilor, să-i pătrundă și să-i facă s-o înțeleagă pe femeia ușoară din Curcubeu.

Spațiul mic, atunci când textul și actorul îi permite, încurajează și apropierea dintre personaj și spectatori. Aceștia din urmă devin mai îndrăzneți, mai glumeți, mai relaxați, astfel încât, de multe ori, poate fi apreciată și capacitatea de a improviza a actorului și de a se întoarce înapoi în rol, după ce pășește atent pe linia din ce în ce mai fină dintre persoana reală și personaj. Un alt lucru pe care Ilona Brezoianu îl face cu naturalețe.

Lia Bugnar a construit lumea Fetei din curcubeu, o fată care trăia într-un „castel de fericire” până la vârsta de 5 ani când mama ei a suferit un accident și de atunci necazurile au urmat neobosite, până când castelul a fost năruit cu totul. Acum trece prin viață, fără să aibă un scop și fără să poată să îi pună capăt. Ajunsă într-un moment în care – parafrazez – sinuciderea îi pare cea mai mare dovadă de respect pe care o poate aduce vieții, nu poate face totuși acest pas. Pe alocuri intenționat didactic, textul este potrivit pentru majoritatea dintre noi, publicul de la Teatrul Luni, mai puțin legat de cinematografie și artă. Ancorat în micile dezbateri ale societății, pune zâmbetul pe buze și atinge fiecare tip de spectator care îl vede transpus pe scenă de actriță.

Avantajul fetei din Curcubeu, singurul, este că ajunge să vadă toate filmele din cinema, acolo unde își întâlnește doar la lumina ecranului clienții, care stârniți uneori de imagini, nu îi permit fetei să vadă toate scenele din filme. Una din referințele din spectacol este filmul lui Fellini, Le notti di Cabiria, și mai precis Cabiria, personajul principal jucat de Giulietta Masina. Cabiria și fata din Curcubeu se aseamănă prin faptul că amândouă par nefirești în mișcările lor de femei care trebuie să fie seducătoare, unduitoare ca să atragă clienții și să-și câștige banii. Cu vocile lor groase și gesturile masculine, amândouă sunt doar niște copile mari care trăiesc cu speranță și sunt în repetate rânduri dezamăgite de viață. Niciun Richard Gere nu se așază în Curcubeu lângă fată ca să o ia de acolo și să o ducă dincolo de cinematograf, într-o lume mai bună. Iar Cabiriei, niciun bărbat nu îi confirmă impresia idealizată despre dragoste, ci îi fură banii de câte ori are ocazia. Fata din curcubeu însă își mai găsește alinarea în cântat, spre norocul spectatorilor, pentru că actrița cântă tare bine și vocea ei puternică pare că poate să iasă prin pereți.

Piesa a fost pusă în scenă în trei spectacole diferite, iar Fata din Curcubeu a fost interpretată de trei actrițe, Tania Popa, Marcela Motoc și Ilona Brezoianu, pe diferite scene, în teatre și în spații alternative. În alte locuri nu am ajuns, dar Green Hours i se potrivește sigur. Un spațiu ce permite regiei și decorului să lipsească într-un spectacol care printr-o interpretare bună, reușește să pună textul și povestea în valoare.

Pentru a va oferi o experienta de navigare mai buna acest site foloseste cookies.

Daca esti de acord cu acestea, inchide aceasta notificare sau afla mai multe despre setarile cookies aici | OK, inchide