Iubirea contemporană?

Mede/ea sau despre fericirea conjugală este o recontextualizare a cunoscutei povești, realizată de către studenții din anul III, secția actorie din cadrul Universității de Arte din Târgu-Mureș. Cu un concept semnat de Monica Ristea & Elena Purea, spectacolul pune în discuție raportarea la iubire a individului contemporan. Medeea este interpretată pe rând  de opt actrițe, iar rocada acestora declanșează un alt episod în desfășurarea dramatică. De altfel întreaga construcție este realizată progresiv. Supusă unei schimbări atât de dese, construcția personajul suferă modificări, fiecare actriță împrimându-i Medeei un alt stil.

Transpusă în actualitate Medeea este o fată cu un background emoțional influențat de un tată abuziv și o mamă sinucigașă. Apariția unui bărbat ce reprezintă virilitatea și promisiuniunea unei vieți în care să fie iubită, o face pe Medeea fericită. Urmează un parcurs previzibil: căsătoria, nașterea copiilor și criza conjugală. Cu cât trece timpul cu atât diferențele dintre cei doi devin mai accentate, riscând să le distrugă căsnicia. Medeea iubește și-și dorește să fie iubită înapoi, iar Iason este atât de obsedat de fericire și de o familie perfectă, încât ratează acest scop și își găsesește împlinirea în confirmarea prietenilor și în achiziționarea constantă de diferite obiecte. Criza atinge cote maxime când Medeea descoperă atracția lui Iason exercitată pentru Glauke, care este portretizată printr-o florăreasă. Urmează un moment în care Medeea refulează sentimentul de neîncredere în iubirea celuilalt, acumulată în timp și este rostit primul te urăsc, după o lungă declarare a iubirii.

Spectacolul debutează cu un manifest despre fericire rostit în cor, în timp ce pe fundal acest cuvânt sclipește luminos. Cele opt actrițe se vor mai folosi de metoda declamării  colective pentru a aduce în discuție și iubirea, corelată cu noțiunea de fericire. Rolul de narator care asigură trecerea de la un episod la altul este realizat de Eros. Spectacolul mizează pe elemente sexualizante ale femeii: cele opt sunt îmbrăcate în rochii strânse pe corp, crăpate pentru a descoperi piciorul și folosesc mișcări lascive de-a lungul spectacolului. Oftatul în cor și înaintarea pe scenă ca pe un podium completează o alegerea paletei de reprezentare a femeii. Și Iason este construit pe baza constructului standard al bărbatului: virilitate, putere și egoism în relația de dragoste. Cele două persoanaje sunt realizate în antiteză pentru că Medeea este singura la care se poate observa o întreagă viața interioară, cu frâmântări și întrebări la care încearcă să le găsească răspunsuri. Iason este lipsit de o înțelege profundă a lucrurilor exterioare și astfel criza de comunicare naște criza conjugală. Ea este dominată constant de neliniști, în timp ce el vorbește mereu de fericirea pe care a organizat-o în planuri. Medeea se simte o posesiune, un câine îmblânzit, o plantă de apartament, dar nu are puterea să se desfacă din această relație toxică decât târziu, după ce este clar că fericirea este eșuată lamentabil.

Această Medeea devine reprezentativă doar pentru anumite femei și nu reușește să fie universală, chiar dacă tema este una generală. Felul în care persuadează în nefericire pentru iubirea unui bărbat este mai curând expresia unei femei neemancipate, decât cea a unei femei independente.