Feminin din Piatră

Teatrul. Vedere din culise
iulie 7, 2018
Nevoia de teatru în stradă
august 17, 2018

La sesiunea de Q&A de la avanpremiera spectacolului ”Feminin” de la Teatrul Tineretului din Piatra Neamț, proaspăt revitalizat prin viziunea noului director, Gianina Cărbunariu, care a reușit deja să reformeze instituția printr-un management asumat și ajustând cu succes mai multe lipsuri – de la tinerii actori care plecaseră din teatru, inexistența unei direcții generale de repertoriu sau absența unei strategii de aducere a unui public nou la teatru -, una dintre actrițe mărturisea că, după experiența inedită de a juca într-o distribuție exclusiv feminină, și-ar dori să vadă și colegii ei de sex masculin într-o astfel de unire de forțe creative. Afirmație paradoxală, ținând cont de dinamica extrem de inegală a raporturilor de distribuție din teatrul românesc unde bărbații, deși în general sunt mai puțin numeroși la admiterile facultăților de Teatru, beneficiază de mult mai multe roluri, avantajați și de piesele dramaturgilor care apelează la povești centrate în jurul subiectului masculin și sunt redate din perspectiva acestora, iar femeile din distribuții sunt, de regulă, a cincea sau a șasea roată de la căruță, utile pentru a valida statutul personajului principal, dar aproape irelevante în construcția piesei. Din fericire, dramaturga Elise Wilk a fost cea care a primit propunerea de a scrie un text pentru 12 (din cele 14) actrițe ale teatrului, o propunere extrem de liberă din punct de vedere al temei ori subiectului piesei, ceea ce nu a rezultat însă în apariția unui text în afara direcției trasate de Teatrul Tineretului. Elise Wilk s-a remarcat deja în ultimii ani ca o dramaturgă a cărei forță rezidă pe de o parte în contextualizarea universurilor propuse, profund inspirate din realitatea imediată (de altfel, Wilk este jurnalistă ca formare profesională și, mai nou, traducătoare) și capacitatea remarcabilă de a scrie replici cu rezonanță multiplă în nivelul de receptare, capabilă să construiască o lume de A la Z doar din scriitură. Dacă notorietatea de care se bucură în ultima vreme s-a adunat în jurul ideii că ar scrie texte care au ca temă adolescența, ea demonstrează că temele ei de interes nu se rezumă doar la această perioadă, existând deja texte precum ”S-a întâmplat într-o joi”, ”Camera 701” sau ”Durata medie de viață a mașinilor de spălat”, concepute mult mai devreme decât așa zisele texte pentru adolescenți și reușește în ”Feminin” să pornească de la un personaj aflat la liceu și să ducă textul mai departe, atât în construirea de noi teme, cât și la nivel de tehnică, comasând universuri diferite pentru reprezentarea femeii.

Textul pornește de la un caz real de revenge porn petrecut în mediul online unde o tânără dintr-un oraș din România, apreciată de comunitate și validată pentru rezultatele ei școlare, ajunge să fie hulită și pusă la zid în momentul în care, în mod ilegal, îi sunt furate fotografii intime din calculator și distribuite pe diverse rețele de socializare de aceiași oameni care o admirau înainte. Relevant atât pentru text, cât și pentru regia spectacolului este că universul inspirat din această realitate nu se transformă într-un demers jurnalistic reprezentat pe scenă, ci contribuie la realizarea unei hărți extrem de vii a mecanismelor de formare, gestionare și apărare a subiectului feminin (sau a obiectului feminin, în funcție de cine privește) într-un context în care oricine ar fi Ea, este o minoritate dispensabilă la cel mai mic afront la adresa imaginii ei predefinite și apelează la forța imaginarului pentru a construi o poveste unde universurile feminine se întrepătrund organic (cu susținerea actrițelor care funcționează extrem de fluid împreună). Diferențierile lor, fie că sunt fondate pe un statut social mai puternic, așa cum e directoarea școlii unde învață eleva agresată sau pe o marginalizare în interiorul unui grup marginal în cazul elevei mute, ajută la construirea veridică a imaginarului feminin.

Spectacolul regizat de către Eugen Jebeleanu împreună cu o echipă deja sudată, alături de care construiește producții artistice (scenografa Velica Panduru cu un decor extrem de percutant și variabil în construcția de sensuri, la fel cum muzica realizată de Claudiu Urse  se înscrie în aceeași paradigmă a utilității și pusă în slujba poveștii reprezentate) funcționează la granița dintre un spectacol de teatru social și unul de artă, reușind cu ușurință să iasă din binomul etic-estetic prezent în ultima vreme pe scena românească și dovedind că un produs artistic nu trebuie să se încadreze neapărat într-una dintre cele două categorii, ci că ele pot funcționa foarte bine împreună, cu toate diferențele/diferențierile lor specifice. Ceea ce nu înseamnă că spectacolele care aleg să meargă doar într-o singură direcție nu sunt valide, fie că vorbim de creații realizate de David Swartz sau de Andreea și Andrei Grosu, pentru a da doar două exemple extrem de diferite de cum poate fi imaginat un cadru supus reprezentării. Dar meritul lui Jebeleanu și al echipei sale constă în capacitatea de a oferi un spectacol în acord, pe de o parte, cu strategia managerială a teatrului din Piatra Neamț și apoi, în acord cu nevoile publicului pe care încearcă să-l aducă și, mai ales, să-l cultive, adică să formeze spectatori fideli noțiunii de teatru în sine, nu doar unei singure reprezentații ori unui singur actor tip star, așa cum se întâmplă în teatrele de stat, unele din ele chiar naționale.

S-a menționat deja în varii contexte aportul noii echipe formate la Teatrul Tineretului și capacitatea lor de a funcționa ca un ansamblu în saltul calitativ al recentelor spectacole, dar poate că este util a menționa câteva actrițe din spectacolul ”Feminin” , nu pentru a le scoate în evidență și a hrăni un ego neproductiv creativității de altfel, ci mai degrabă pentru a nota și/sau urmări evoluțiile lor într-un context mai larg. Util în acest sens găsesc și efortul majorității actrițelor nou venite de a face constant naveta București-Piatra Neamț pentru a juca în alte spectacole sau din rațiuni personale.

Cătălina Bălălău este o actriță care a dovedit nu doar cât de versatilă poate fi pe scenă, reușind să înmagazineze emoții variate sub mâini regizorale extrem de diferite. Un simplu exemplu ar fi spectacolul ”Inamicul Poporului” realizat de Ioana Păun unde performa un tip de masculinitate, nicidecum un travesti, într-un rol scris de Ibsen pentru un bărbat cu doze subtile de perversitate și inocență. În același timp, ea dispune de o putere de muncă remarcabilă, dublată de o deschidere la noi forme artistice atât de necesară în parcursul oricărui artist. Recunoașterea din partea breslei teatrale este importantă și ea în contextul vârstei și începutului ei de carieră, fie că vorbim de premiul special al juriului ”Sică Alexandrescu” de la Gala Hop sau de recenta cooptare la Atelierul Cehov coordonat de Silviu Purcărete în cadrul FNT-ului. O altă actriță care se remarcă în ”Feminin” este Aida Avieriței, o apariție relativ scurtă în spectacol, dar capabilă de a ridica scena doar prin prezența ei, cu un ludic înglobat într-o naturalețe aproape nefirească și o intensitate a trăirilor care poate exploda oricând sau dimpotrivă, comasate și transformate în funcție de nevoile partenerei de scenă în empatie pură, cum e cazul în ”Feminin”, dovedind o disponibilitate emoțională și o capacitate de a se arunca în pielea unui personaj destul de rar întâlnită, poate doar la actrițe ca Nicoleta Lefter sau Ada Lupu. Actrițele din distribuție prezintă, rând pe rând, straturi diferite ale experienței feminine într-un act de expunere care provoacă și chestionează receptarea femeii și a feminității în spațiul public, normele la care se supun sau sunt supuse, fie că se axează pe rolul domestic prestabilit de mamă/soție și impertinența de a gândi să refuze o astfel de perspectivă ori pe presiunile aferente unei poziții sociale mai înalte până nu demult de neimaginat pentru sexul slab. Este remarcabilă în scenografia imaginată de Velica Panduru imaginea miresei care vomită în toaleta liceului – practic întreg decorul spectacolului, o toaletă în care vor ajunge multe personaje, acel loc casnic unde abjectul se întâmplă și pe care femeia îl curăță întotdeauna.

”Feminin” este un spectacol esențial pentru teatrul românesc de azi pentru că deschide o conversație despre cum e să te simți diferit și vulnerabil, un exercițiu extrem de rar practicat la nivel de societate, ba chiar respins ori blamat, însă nevoia de a avea astfel de conversații rezidă tocmai în răspunsul agresiv pe care-l primesc cei care le deschid, iar riscul pe care și-l asumă acești creatori de teatru face parte dintr-un drum lung, cu reușite mai mult sau mai puțin vizibile imediat, unde autenticitatea și comunicarea sunt încorporate în destinul oricărui artist.

Sursă foto ”Teatrul Tineretului”, Piatra Neamț