Semnele magicului. Noul teatru pentru copii marca Peter Kerek

Rafinament masculin: Vârstele lunii
februarie 28, 2018
Ce te așteaptă în Ținutul din miezul verii
martie 20, 2018

Peter Kerek este un creator care se diferențiază de ceilalți regizori de teatru și de film din România pentru că se numără printre puținii care au reușit să intre profesionist atât în lumea complicată a pieței de teatru, cât și în cea a producției de film. Experiența îndelungată a platourilor de la MediaPro l-a făcut să fie mai absent o vreme în lumea teatrului, dar și să își îndrepte căutările spre dialogul între teatru și film.

Dacă în9 grade la Paris(2010) de la Teatrul ACT, personajul actriței Alina Berzunțeanu de pe scenă intra într-un dialog-maraton cu o altă întruchipare a sa în scurtmetrajul proiectat, personaj care se pregătea să își părăsească familia înainte de Crăciun, în Liniște! Sărut. Acțiune! (2013) de la Teatrul Odeon este construit pe scenă un platou de filmare, în care se arată, redusă la esență, dinamica dialogului și a raporturilor de putere din acest mediu complicat.

În 2014 Peter Kerek s-a jucat cu teatru și film acolo unde joaca ar trebui să fie la ea acasă, mai precis în lumea spectacolelor pentru copii prin Amintiri din copilărie la Teatrul Ion Creangă, și Kiki și Bozo, textul Andreei Vălean, producție a Teatrului Excelsior. Ambele sunt realizate pentru un public tânăr, pentru copii mai mari de 8 ani.

În Amintiri din copilărie intrăm în lumea magică a lui Nică (jucat excelent de Richard Bovnovski), care pornește de la universul creat de Ion Creangă, dar se joacă cu acesta, producând soluții noi ale poveștilor sale, esențializându-le și presărând simboluri. Astfel, cireșul pe care Nică se cațără este personificat de șase actrițe care poartă pe degete niște cireșe gigant. În plus, cireșul are o viață proprie: intră în dialog cu dulăul (Eduard Jighirgiu) și se împotrivește pe cât poate ca Nică să îi culeagă fructele. Iar atunci când Nică iese victorios și reușește să se cațere în cireșe și se înfruptă, o cireașă gigant apare pe scenă, semn al victoriei totale asupra copacului.

În scena pupezei din tei, pupăza amenințătoare este personificată de Ilinca Atanasiu care poartă un costum diafan și are pe cap o creastă pe care și-o mângâie sfidător. Dar la iarmaroc Nică încearcă să vândă o pupăză gigant, formată din multe mai mici, pupăza cea mare fiind spulberată de moșneagul cu o vițică în laț.

 

Amplificarea stării de joc și spectaculosul montării sunt completate de extraordinara expresivitate corporală a interpreților (coregrafia Larisa Barbu) care punctează câte un final de scenă cu încingere de hore și dansuri, dar și de muzica live (fragmente din melodii folclorice sau culte românești, dar și zgomote-efecte ale acțiunilor personajelor) interpretată de Geanina Meragiu (vioară), Marius Robert Preduţ (clarinet), Pavel Zurka (contrabas), Bogdan Marinescu (percuţie).

Atât la spectacolul Amintiri din copilărie, cât și la Kiki și Bozo, Peter Kerek a lucrat la scenografie cu Iuliana Vîlsan, un artist în sine, care completează spectacolul cu multă imaginație.  De succes la publicul tânăr a fost nu numai gongul de început al spectacolului și al celei de-a doua părți, dar și acadeaua gigant a Smărăndiței, costumele cu explozii diafane de roșu și „arătarea” întruchipată de o cireașă enormă în scena cireșului. Iuliana Vîlsan a realizat și o ramă prin care spectatorii intră în lumea lui Nică și anume o cortină pe care sunt desenate case de la sat de mai multe mărimi.

Peter Kerek nu mai este preocupat în montările sale de teatru pentru copii de posibilitățile realului, ci mai degrabă de semnele magicului, iar magicul ia stăpânire totală scena în spectacolul Kiki și Bozo. Un spectacol ca o cutiuță muzicală (declarația regizorului), Kiki și Bozo umărește jocul și întâlnirea celor doi: Kiki, fetița plecată în căutarea lui Nini și Bozo, un omuleț căruia i se întâmplă să se mai ia la trântă și cu sufletul său (suflet întruchipat foarte expresiv de Dan Clucinschi). Dar dialogul și uneori confruntarea lor aduc în prim plan o serie de întrebări specifice copiilor, acele DE CE-uri la care părinții se chinuie să răspundă, uneori fiind surprinși pentru că întrebările copiilor sunt atât de profunde încât îi iau pe nepregătite: despre moarte și dispariție, despre alungarea tristeții (spus atât de poetic de Andreea Vălean – „cum să gonești norii de sub pleoape”). Și Kiki si Bozo e încadrat diafan de elementele scenografice ale Iulianei Vîlsan, aici pereții și tavanul scenei fiind îmbrăcate în dantelă și păpuși. În plus, există și aici acompaniament muzical live realizat de Răzvan Apetrei.

De cele mai multe ori adulții se duc la teatru pentru a-și însoți copiii, pentru a le oferi un timp liber petrecut altfel, nesperând ca și ei să fie cel puțin tușați de ceea ce se întâmplă pe scenă. Dar aceste două spectacole ale lui Peter Kerek sunt și pentru adulți, pentru că ele oferă o bogăție a imaginației și o pauză pentru joc și lumea magică. În plus, le oferă ocazii de a răspunde copiilor la niște întrebări esențiale despre lume și despre alegerile pe care le vor face în viață.

credit foto: ADI BULBOACA