Editorial

În timp ce independenții pun problema creării unui sistem sănătos în care să-și poată dezvolta proiectele în mod coerent, majoritatea directorilor de instituții publice de cultură vor doar să ”bifeze” căsuța cu ”ajutorul pentru independenți” fără să-și bată capul să înțeleagă cum anume funcționează aceștia sau ce fel de proiecte au.

...ce-ar fi ca fiecare teatru din România să ofere cursuri gratuite oamenilor politici, să-i învețe asumarea, responsabilitatea, să-i învețe să privească în ochi și să și vadă ceva, să-i învețe să ne comunice ce văd și ce înțeleg înainte de a-și folosi puterea și de a o transforma din forță democratică în forță discreționară?

Până pe 11 februarie, aproape toți directorii teatrelor din București trebuie să-și definitiveze rapoartele anuale pentru 2020, în care ar trebui să menționeze realizările artistice și eventualele probleme administrative sau de alt tip. Până acum rapoartele erau făcute cu copy & paste de la an la an. Nu poți face copy&paste pe nenorocire.

Întrebarea cu care Primarul General Nicușor Dan începea discuția cu fiecare nou director, despre starea imobiliară a fiecăruia, a dezvăluit situații mai mult decât complexe, aproape toate teatrele bucureștene funcționând fragmentar în mai multe clădiri, majoritatea într-o stare deplorabilă, cu depozite separate, pentru care se plătesc chirii imense, care le afectează grav bugetul general.

Sistemul trebuie ucis, reconstruit. Din școală! Se girează un sistem în care se produc pe bandă rulantă artiști. Mai mult decât în oricare altă meserie, aici cantitatea n-are ce căuta.

Imaginea culturii române promovată azi de către stat este – cu puține excepții - mai degrabă o amintire sau poate o proiecție imaginară bazată pe elemente împrumutate dintr-un trecut idealizat.

Cred că e important ca un director de teatru național să ofere oportunități și artei care-l depășește sau care nu-i pe gustul lui. Testul scenei e singurul care legitimează sau anihilează un demers artistic.

(...) cred că prima menire a teatrului e să modifice scheme de gândire. În psihanaliză, catharsisul lui Aristotel accentuează ideea eliberării de teamă, prin asocierea unei emoții sau a unei idei cu amintirea faptului care a cauzat-o. Privind meseria din acest unghi, am văzut câtă nevoie au oamenii de orice formă de joc și expresie a artei, ce poate face diferența în viața unor categorii sociale mai puțin răsfățate.

Astăzi, politicienii se exprimă fără să se mai deranjeze să vadă vreun spectacol, doar pe baza unor comentarii din spațiul public, care le dau apă la moară pentru criticarea contracandidaților politici. Numai că nu înțeleg, când fac asta, că la 30 de ani de la Revoluție, societatea românească a evoluat suficient cât să fie neplăcut surprinsă de o asemenea ieșire.